null

Halitoza sau respiratia urat mirositoare: de ce apare, tipuri, cum se trateaza

Respiratia urat mirositoare, cunoscuta si ca halitoza sau halena, reprezinta o problema care nu trebuie ignorata. Aceasta poate fi cauzata de anumite mancaruri, dar si de o igiena orala precara. In unele cazuri, respiratia urat mirositoare poate aparea in urma altor probleme mai serioase, care necesita si un control stomatologic.

Afla, in cele ce urmeaza, de ce apare respiratia urat mirositoare, cum se manifesta, dar si cum poate fi tratata si prevenita.

Ce este halitoza - tipuri

Cauzele respiratiei urat mirositoare

Simptome asociate respiratiei urat mirositoare

Diagnosticarea halitozei

Tratamentul respiratiei urat mirositoare

Remedii naturiste si prevenirea respiratiei urat mirositoare

Metode de preventie

Ce este halitoza - tipuri

Halitoza sau respiratia urat mirositoare poate afecta pe oricine, fiind o problema frecvent intalnita. Exista numeroase cauze care pot duce la aparitia respiratiei urat mirositoare, dar si tratamente care pot ameliora simptomele. De altfel, halitoza reprezinta unul dintre cele mai intalnite motive pentru care oamenii apeleaza la un control stomatologic, pe langa problemele gingivale si carii.

Totusi, in functie de cauze, halitoza poate fi cronica sau poate aparea ocazional. Alte tipuri de halitoza mai pot fi:

Halitoza tipica - este vorba de halitoza comuna, care apare din diferite cauze, precum infectii orale, acumulare de bacterii, alimentatie si nu numai;

Halitofobia - reprezinta o problema la nivel psihologic, care poate sa apara dupa ce o persoana a urmat un tratament impotriva respiratiei urat mirositoare. Halitofobia se manifesta prin perceptia de respiratie urat mirositoare continua, chiar daca problema a fost tratata;

Pseudohalitoza - respiratia urat mirositoare nu exista, insa persoana respectiva crede ca aceasta problema persista. Avand in vedere ca nu despre acest lucru este vorba, se recomanda un tratament pe baza de consiliere.

Este bine de stiut faptul ca, halitoza poate fi tratata cu usurinta, prin schimbarea stilului de viata sau alte remedii naturiste, precum si prin adoptarea unei igiene orale corecte. Insa, in cazul in care respiratia urat mirositoare persista, este recomandat un control stomatologic, pentru a putea stabili cu exactitate cauza. 

Cauzele respiratiei urat mirositoare

Printre cauzele care pot duce la aparitia halitozei, se numara urmatoarele:

Unele alimente - particulele de mancare ramase intre dinti pot duce la aparitia mirosurilor neplacute. De asemenea, unele alimente, precum ceapa si usturoiul, pot provoca respiratia urat mirositoare. Dupa ce acestea sunt digerate, substantele pot fi transportate prin sange pana la nivelul plamanilor, motiv pentru care pot afecta respiratia.

Fumatul - produsele din tutun produc o respiratie urat mirositoare si, mai mult decat atat, pot creste riscul de aparitie a problemelor gingivale, acestea fiind o alta cauza a halitozei.

Gura uscata - saliva are capacitatea de a curata cavitatea bucala. In momentul in care  cantitatea de saliva este redusa, se pot acumula mirosuri neplacute.

Igiena orala precara - folosirea atei dentare si a periutei interdentare asigura indepartarea particulelor de mancare care produc aparitia halitozei. In plus, daca nu urmezi o igiena orala zilnica, in timp, se pot acumula bacterii numite tartru, care pot duce la inflamarea gingiilor.

Dietele - unele tipuri de diete, precum si consumul de alimente sarace in carbohidrati, pot produce halitoza. Cauza este reprezentata de descompunerea grasimilor care produc chimicale numite ketone. Acestea au miros specific si puternic.

Anumite medicamente - exista medicamente care pot reduce cantitatea de saliva din cavitatea bucala sau care produc anumite mirosuri neplacute in timpul procesului de descompunere, ducand la aparitia halitozei. De asemenea, si utilizarea suplimentelor alimentare in mod frecvent pot duce la aparitia respiratiei urat mirositoare.

Infectiile gurii, nasului sau gatului - uneori si bacteriile care se acumuleaza la nivelul amigdalelor pot produce mirosuri neplacute. Totodata, infectiile si inflamatiile nasului, gatului sau sinusurilor pot cauza halitoza.

Infectiile gingivale - parodontoza, aftele bucale sau cariile pot duce la aparitia respiratiei urat mirositoare.

Anumite afectiuni medicale - unele tipuri de cancer, insuficienta hepatica si alte boli metabolice pot produce halitoza, din cauza chimicalelor specifice care sunt eliberate in organism. Boala de reflux gastroesofagian poate, de asemenea, sa produca respiratie urat mirositoare, din cauza refluxului regulat de acizi gastrici.

Factorii favorizanti pentru halitoza sunt reprezentati de diferite probleme orale sau boli respiratorii, precum si de o igiena orala precara. Aceasta din urma poate duce la aparitia problemelor gingivale, dar si a altor conditii orale care cresc riscul de a avea respiratia urat mirositoare. 

Citeste si Gura uscata: care sunt cauzele, simptomele, complicatiile si tratamentul recomandat

Simptome asociate respiratiei urat mirositoare

Mirosul specific al respiratiei poate varia in functie de cauza care a dus la aparitia acestei probleme. Medicul stomatolog poate stabili cat de grava este situatia, in functie de mirosul respiratiei. O alta metoda prin care poti verifica respiratia este sa lingi incheietura mainii, sa lasi saliva sa se usuce si apoi sa mirosi. Daca persista un miros neplacut, atunci poate fi vorba de halitoza.

Este important de mentionat ca unele persoanele isi pot face griji in legatura cu respiratia, desi nu au aceasta problema. Asa cum s-a mentionat mai sus, starea se numeste halitofobie si poate duce la curatarea obsesiva a cavitatii bucale.

Alte simptome care mai pot fi asociate cu o respiratie urat mirositoare sunt: gura uscata, depunerile de tartru, aparitia unei membrane albicioase pe suprafata dorsala a limbii, senzatia de arsura a limbii sau un gust acru ori metalic permanent.

Diagnosticarea halitozei

De regula, medicul stomatolog va diagnostica halitoza prin verificarea respiratiei. Ulterior, aceasta va fi evaluata pe o scara a intensitatii. De asemenea, doctorul poate razui usor suprafata dorsala a limbii, pentru a verifica mirosul specific.

Exista si o serie de investigatii amanuntite care pot detecta mult mai precis respiratia urat mirositoare, precum folosirea unui halimetru, care indica nivelul de sulf, cromatografia gazoasa, care masoara anumiti compusi volatili, precum si teste care calculeaza nivelul de enzime ce provoaca aparitia halitozei.

Tratamentul respiratiei urat mirositoare

Primul pas pe care il poti face este sa adopti o igiena orala corecta, precum spalatul de dinti de doua ori pe zi, dar si curatarea dintilor si a limbii dupa masa, folosirea atei dentare si hidratarea organismului prin consumul a cel putin doi litri de apa pe zi. In plus, poti intreba medicul dentist, atunci cand mergi la controalele periodice, daca periajul pe care il faci este unul corect.

Totodata, tine cont de „cei trei C” ai igienei orale. Aceasta trebuie sa fie continua (nu se intrerupe niciodata mai mult de 24 de ore), corecta (alegi periuta si pasta potrivita danturii tal;, periajul il faci corect) si completa (combini periajul cu apa de gura si ata dentara).

Bineinteles, tratamentul halitozei poate varia in functie de cauza care a dus la aparitia acesteia. Daca este vorba de cauze legate de igiena orala, medicul stomatolog iti poate recomanda sa folosesti o pasta de dinti si apa de gura antibacteriene. In cazul in care este vorba de probleme gingivale, poate fi necesar un periaj profesional pentru a indeparta placa bacteriana.

respiratie urat mirositoare

Remedii naturiste si prevenirea respiratiei urat mirositoare

Exista si anumite remedii naturiste care pot ajuta in tratarea respiratiei urat mirositoare. Acestea pot include folosirea unei ape saline pentru curatarea cavitatii bucale, dar si consumul de suc de ananas sau ceai verde. Totodata, bicarbonatul de sodiu poate fi folosit pentru curatarea dintilor. Alimentele bogate in probiotice pot mentine sanatatea orala.

Metode de preventie

Pentru a preveni aparitia halitozei, este important sa respecti anumite reguli de igiena orala, precum:

Spalarea dintilor de doua ori pe zi, de preferat si dupa fiecare masa;

Folosirea atei dentare si a apei de gura zilnic, pentru a indeparta cat mai eficient placa bacteriana si resturile de mancare;

Spalarea limbii, pe suprafata careia se pot acumula resturi de mancare sau bacterii, in special in cazul persoanelor care fumeaza sau al celor care au gura uscata;

Igienizarea zilnica si corecta a protezei dentare, pentru a preveni acumularea de bacterii si schimbarea periutei de dinti la fiecare doua, cel mult trei luni;

Evita, pe cat posibil, alimentele condimentate, dar si ceapa sau usturoiul, redu cantitatea de zahar consumata, precum si cea de cafea sau alcool;

Hidrateaza-te corespunzator pentru a nu avea gura uscata; in plus, poti mesteca guma fara zahar pentru a stimula productia de saliva;

Renunta la fumat, deoarece acest obicei poate duce la aparitia gurii uscate;

Mergi in mod regulat la un consult stomatologic, macar o data la sase luni;

Opteaza pentru curatarea profesionala a dintilor de doua ori pe an.

Asadar, chiar daca halitoza reprezinta o problema frecventa, aceasta poate fi prevenita prin mentinerea unei igiene orale corecte si nu numai. Respiratia urat mirositoare apare, de cele mai multe ori, din cauza unei igiene precare, insa pot fi si alte cauze care necesita tratament specific. De aceea, un consult stomatologic este de ajutor in diagnosticarea si tratarea corecta a halitozei.

Sursa foto: Shutterstock

26.01.2021 Postat de Echipa Dentamerica Distribution

Postări Recente