null

Gingivita: cauze, simptome si metode de preventie

Gingivita este o manifestare timpurie, nedistructiva, a unei afectiuni gingivale si primul semn al unei boli parodontale. Aceasta se manifesta prin anumite simptome specifice, care permit identificarea sa la timp. 

Cu toate ca este o afectiune comuna, care afecteaza in special persoanele de peste 35 de ani, gingivita este reversibila, iar cu un tratament potrivit, toate semnele bolii vor disparea in cel mai scurt timp.

In cele ce urmeaza, vom explica ce este gingivita, vom prezenta cauzele acesteia si vom vorbi despre modul in care aceasta afectiune se trateaza. 

Cauzele gingivitei 

Factori de risc pentru gingivita 

Care sunt simptomele gingivitei 

Diagnosticarea gingivitei

Cum se trateaza gingivita 

Complicatii aparute in cazul netratarii gingivitei 

Metode de prevenire a gingivitei 

Cauzele gingivitei 

Exista doua mari cauze care favorizeaza aparitia gingivitei si despre care vom vorbi in continuare: 

Igiena orala necorespunzatoare 

Potrivit specialistilor, cea mai comuna cauza a aparitiei gingivitei este o igiena orala precara. Atunci cand spalatul pe dinti cu o periuta de dinti potrivita nu face parte din rutina zilnica a unei persoane, va creste atat riscul aparitiei cariilor, cat si al gingivitei. 

Placa dentara

Placa dentara este unul dintre motivele comune care duc la aparitia gingivitei. Atunci cand aceasta se va acumula in spatiile interdentare, se va favoriza formarea de bacterii nocive, care vor duce, in cele din urma, la inflamarea gingiilor. Bacteriile continute de placa bacteriana, formate din resturile de alimente, vor intra in contact cu cele care se regasesc in cavitatea orala, ducand astfel la aparitia unor inflamatii gingivale. 

Tartrul 

Daca nu este indepartata la timp, placa bacteriana acumulata in spatiile interdentare, se poate transforma in tartru. Nefiind indepartat timp de o perioada indelungata, acesta se va intari si va duce la acumularea a tot mai multe bacterii. In acest punct, igiena orala va fi tot mai greu de realizat, intrucat tartrul va pastra bacteriile din interior, fara a mai putea fi indepartate, astfel devenind  nocive si vor afecta gingiile. 

Factori de risc pentru gingivita 

Pe langa simptome, exista o serie de factori de risc ce favorizeaza aparitia gingivitei, iar la o persoana expusa la acestia pentru o perioada indelungata, probabilitatea de dezvoltare a afectiunii va fi tot mai mare. Cauzele care duc la aparitia gingivitei sunt:

Un deficit de vitamina C;

Fumatul;

Inaintarea in varsta;

Utilizarea anumitor medicamente;

Anumite boli autoimune sau forme de cancer;

La femei, modificari hormonale, petrecute in perioada menstruatiei sau in timpul sarcinii;

Factori ereditari.

Care sunt simptomele gingivitei 

Depistarea gingivitei la timp este foarte importanta, pentru a nu exista riscul producerii unor complicatii. Totusi, exista foarte multe simptome specifice, iar cunoasterea acestora este necesara pentru a confirma afectiunea. 

Gingiile sanatoase au o culoare roz-pal, insa la o persoana care se confrunta cu gingivita, acestea vor capata o nuanta rosie-albastruie, dupa care vor incepe sa se inflameze si sa devina sensibile. 

De asemenea, in urma periajului sau a folosirii apei de gura, persoana afectata se va putea confrunta cu sangerari gingivale, dar si cu senzatia de durere. Aceeasi senzatie poate fi resimtita in urma consumului de alimente, iar sensibilitatea se va transmite si la nivelul dintilor. In unele cazuri, poate fi vorba si despre dinti care se misca la atingere si care par mai lungi, din cauza faptului ca gingiile incep sa se retraga de pe suprafata dintilor.

Un alt semn care indica prezenta gingivitei este aparitia unor spatii intre gingie si dantura, dar si devierea alinierii dintilor, fenomen descris de catre stomatologi drept o modificare a muscaturii. 

Diagnosticarea gingivitei

Persoanele care prezinta toate sau o parte din simptomele mai sus mentionate s-ar putea confrunta cu o forma de gingivita si este necesar sa se prezinte la medicul stomatolog pentru un control amanuntit. In cadrul consultului, medicul va pune un diagnostic clar si va stabili care este stadiul de progres al bolii. 

Pregatirea de consult

In primul rand, este important sa-ti faci o lista cu toate simptomele resimtite in prezent sau in ultima perioada, chiar si cu cele care nu par foarte importante. In cazul in care te confrunti cu anumite probleme de sanatate sau urmezi un tratament medicamentos, este important sa informezi medicul stomatolog. Acelasi lucru se aplica si pentru suplimente si vitamine. 

Pentru a intelege mai bine afectiunea si pentru a putea preveni reaparitia acesteia, poti solicita mai multe informatii legate de forma de gingivita pe care o resimti si in ce consta tratamentul. Mai mult, poti cere sfaturi medicului cu privire la o rutina de ingrijire dentara eficienta, care sa te ajute sa preintampini reaparitia gingivitei si ii poti solicita materiale informative despre aceasta afectiune. 

De asemenea, medicul ar putea sa iti adreseze o serie de intrebari relevante, legate de perioada in care ai inceput sa resimti simptomele, frecventa cu care acestea se manifesta, regularitatea cu care mergi la un consult stomatologic si modul in care se desfasoara rutina ta de ingrijire dentara. Pentru punerea unui diagnostic corect, este esential sa raspunzi sincer la toate aceste intrebari. 

Consultul propriu-zis

In timpul consultului, medicul stomatolog va evalua istoricul tau medical, pentru a descoperi anumite afectiuni cu care te confrunti, care ar putea cauza gingivita. Tot atunci iti va adresa intrebarile legate de starea ta de sanatate si de medicamentele pe care le iei.

In continuare, se va trece la examinarea gingiei, danturii, a limbii si a cavitatii bucale, pentru a descoperi semnele de inflamare sau prezenta placii dentare/tartrului. Medicul va masura si spatiul dintre dinti si gingii, cu ajutorul unui instrument special (sonda paradontala), iar daca acesta este mai mare de 4 mm, poate fi vorba despre prezenta gingivitei. 

Dupa control, stomatologul poate solicita efectuarea de radiografii, pentru a vedea cu exactitate daca osul este sanatos sau pentru a stabili ce cantitate osoasa s-a pierdut pe fondul gingivitei. Pentru a identifica precis cauzele aparitiei bolii, este posibil ca medicul sa efectueze teste suplimentare, astfel incat sa poata stabili o schema de tratament eficienta, prin care sa se previna revenirea bolii.

Cum se trateaza gingivita 

Daca simptomele sunt identificate la timp, iar persoana suferinda se prezinta la cabinetul medicului stomatolog pentru tratarea gingivitei la o perioada scurta de la depistarea acestora, progresul bolii poate fi oprit, iar simptomele vor disparea, ceea ce va elimina riscul producerii de complicatii sau de pierdere a dintilor. In cele ce urmeaza, iti vom prezenta modul in care se trateaza gingivita, pentru a cunoaste procedura in momentul in care te prezinti la cabinetul stomatologului.

Curatarea danturii

O curatare profesionala a danturii este primul pas in tratamentul gingivitei. Medicul va curata intreaga suprafata a dintilor si a gingiilor, indepartand toate depunerile de placa. Astfel, se vor elimina toate bacteriile acumulate in cavitatea bucala, pentru a permite vindecarea zonei afectate. 

Tratament medicamentos 

In urma curatarii, medicul va prescrie un tratament care sa grabeasca vindecarea tesutului afectat si care sa previna acumularea de bacterii. In mod normal, se poate prescrie administrarea de antiseptice, dar si de antibiotice orale, care vor elimina mult mai rapid inflamatia. Dupa caz, medicul iti poate recomanda sa folosesti o anumita apa de gura sau pasta de dinti.

Restaurare dentara

In cazul in care persoana care se prezinta la stomatolog prezinta o forma de gingivita in stadiu avansat, exista sanse ca boala sa fi afectat dantura acesteia. In cazul acesta, medicul va trece la restaurarea gingiilor, pentru a evita iritarea acestora si acumularea de bacterii. In urma acestei operatiuni, procesul de vindecare va fi grabit. 

Interventia chirurgicala

In cazuri exceptionale, in care curatarea danturii prin metoda conventionala nu este posibila, medicul va recomanda o interventie chirurgicala pentru tratarea gingivitei. Prin aceasta interventie, se va dispune ridicarea gingiilor, iar medicul va putea efectua curatarea spatiului de sub acestea intr-un mod mult mai eficient, pentru a elimina in totalitate bacteriile si depunerile.

Complicatii aparute in cazul netratarii gingivitei 

In cazul in care gingivita nu este tratata la timp, aceasta poate cauza parodontoza sau parodontita, cum mai este cunoscuta. Un pacient care prezinta o astfel de afectiune va putea observa ca osul si gingia se retrag tot mai mult, iar distanta dintre dinti se va mari, formandu-se supranumitele „buzunare”. In aceste locuri libere, se vor acumula resturile de mancare si se va favoriza formarea de bacterii, care pot cauza infectarea intregii zone. 

Atunci cand acest lucru se intampla, persoana afectata va experimenta o respiratie urat mirositoare si sangerari tot mai dese, care pot distruge tesutul gingival si osul mandibular sau maxilar. Schimbarile produse de gingivita in cavitatea bucala sunt ireversibile, si de aceea este necesara o vizita la medicul stomatolog, atunci cand se constata primele simptome ale gingivitei. 

Metode de prevenire a gingivitei 

Tratamentul profilactic reprezinta cea mai eficienta metoda de prevenire a aparitiei gingivitei. Orice persoana care sufera de gingivita sau isi doreste sa previna aparitia bolii poate sa scape definitiv de aceasta problema printr-o serie de obiceiuri sanatoase. Iata care sunt acestea: 

Igiena orala corespunzatoare

Spalatul pe dinti, de cel putin 2 ori pe zi, este metoda cea mai buna prin care se pot tine sub control formarea placii dentare si acumularea bacteriilor. Periaza-ti atat dintii, cat si gingiile si asigura-te ca acorzi atentie si marginilor acestora. Foloseste ata dentaraperiuta interdentara si apa de gura si asigura-te ca inlocuiesti periutele o data la 3-4 luni. 

Vizite frecvente la cabinetul stomatologului

Cu toate ca igiena orala este vitala, la fel de importante sunt si vizitele regulate la medicul stomatolog, care va efectua curatari profesionale ale danturii si va verifica starea acesteia si a gingiilor, cu ajutorul unei radiografii panoramice. 

Urmarea unui regim alimentar echilibrat 

O alimentatie sanatoasa este un alt mod eficient prin care poti preveni aparitia gingivitei. Incearca sa eviti consumul excesiv de zahar si include alimente radacinoase, precum morcovul, sfecla sau ridichea in alimentatia ta zilnica. 

Este foarte important sa cunosti atat cauzele care duc la aparitia gingivitei, cat si simptomele manifestate, pentru a te putea prezenta in timp util la medicul stomatolog. Netratata, gingivita poate cauza complicatii grave si, de aceea, este important sa reactionezi de indata ce simti ca ceva nu este in regula.  

Sursa Foto: Shutterstock 

  

11.08.2020 Postat de Echipa Dentamerica Distribution

Postări Recente