null

Parodontoza, boala parodontala - cauze, simptome, tratament si preventie

parodontoza

In copilarie, caderea dintilor este un fenomen obisnuit. Pentru un adult, insa, pierderea dintilor poate fi un cosmar, mai ales ca efectul este unul ireversibil. Din pacate, atunci cand nu este tratata la timp, boala parodontala sau „parodontoza” poate avea ca rezultat pierderea totala a dintilor. De aceea, am pregatit in acest articol un set de informatii utile, care pot ajuta pacientii sa inteleaga modul in care se instaleaza aceasta bola, cauzele ei si cum poate fi prevenita. 

Ce este parodontoza 

Etapele evolutiei parodontozei

Care sunt cauzele si factorii favorizanti 

Simptomele parodontozei - cum previi aparitia lor

Diagnostic si tratament 

Ce este parodontoza 

Termenul de specialitate al parodontozei este „boala parodontala” sau periodontita. In termeni populari, mai poate fi numita si „boala dintilor frumosi”, tocmai pentru ca, de multe ori, dintii afectati parodontal nu sunt cariati, fiind aparent sanatosi, dar pacientul ii poate pierde daca nu sunt tratati la timp. Literal, periodontita inseamna „in jurul dintelui”, fiind o boala a tesutului de sustinere si afecteaza atat gingia, cat si osul. Dintii sunt fixati in alveolele dentare din interiorul maxilarelor prin intermediul ligamentelor dentare. Acestea ajung sa fie afectate din cauza inflamatiilor si a infectiilor generate de bacteriile din cavitatea bucala. Rezultatul este ca gingia si osul se resorb, iar dintii ajung sa fie expulzati din alveolele dentare.

Etapele evolutiei parodontozei

parodontoza

Boala parodontala evolueaza, de obicei, lent, pe parcursul a mai multor ani, fara durere semnificativa.  In prima faza, apare inflamatia gingiei, cunoscuta si sub denumirea de „gingivita”, care se manifesta prin modificarea consistentei gingiei. Tesutul devine moale si are o culoare mult mai rosie decat gingia sanatoasa, care, de regula, are o nuanta rosu pal. Netratata la timp, gingivita se agraveaza si boala evolueaza spre structurile profunde. Odata ce boala trece de aceasta faza incipienta, ea se poate transforma in boala parodontala, care are trei stadii: de inceput, mediu si avansat. In ultimele faze, gingia incepe sa se retraga de pe dinti, iar inflamatia afecteaza osul alveolar. Astfel, intre os si dinte apar pungile parodontale formate din bacterii, tartru, fragmente de os necrozat. In final, dintii sunt expulzati din alveolele dentare.

Care sunt cauzele si factorii favorizanti 

Principala cauza a bolii parodontale o reprezinta placa bacteriana. Este acea pelicula subtire, usor galbuie, care se formeaza constant la baza dintelui si care poate produce inflamarea gingiei atunci cand nu este indepartata zilnic printr-un periaj corespunzator. Sub actiunea mineralelor din saliva, placa bacteriana se poate intari, formandu-se tartrul dentar. Acesta nu mai poate fi indepartat prin simplul periaj sau prin folosirea atei dentare, ci este nevoie de un detartraj profesional sau de tratamente specifice cabinetului de profilaxie dentara. La acest factor determinant se adauga, insa, si factorii favorizanti: 

fumatul;

alimentatia - consumul de produse rafinate, fainoase, zaharuri, care favorizeaza dezvoltarea bacteriilor in cavitatea orala;

obiceiuri vicioase;

igiena orala precara;

tratamentele medicamentoase utilizate in boli cardiovasculare si nu numai;

utilizarea de anticonceptionale;

starile fiziologice precum: pubertatea, sarcina, menopauza;

dereglarile hormonale;

bolile sistemice precum diabetul zaharat, anemia, leucemia;

factorii genetici (este necesara atentia sporita in cazul copiilor ai caror parinti au suferit de parodontoza).

In functie de acesti factori, se poate stabili care sunt pacientii predispusi bolii parodontale si se pot lua masuri din timp. 

Simptomele parodontozei  - cum previi aparitia lor

Cunoscand care sunt cauzele aparitiei parodontozei, dar si etapele evolutiei sale, aceasta boala poate fi prevenita, astfel incat sa nu se ajunga la pierderea dintilor. In primul rand, orice pacient trebuie sa tina sub control formarea placii bacteriene, printr-o igiena orala corespunzatoare. O buna igiena orala presupune respectarea celor „3C”:  

continua - nu se intrerupe niciodata mai mult de 24 de ore; 

completa - curatarea dintilor, periajul lingual: foloseste ata dentara, periutele interdentareapa de gura si asigura-te ca inlocuiesti periutele o data la 3-4 luni; 

corecta - folosirea corespunzatoare a periutei si a pastei de dinti potrivite danturii tale. 

Nu este suficient sa ne spalam de doua ori pe zi, daca nu aplicam tehnica buna sau folosim o periuta nepotrivita nevoilor noastre. De aceea, primul pas pe care il poate face un pacient este sa foloseasca o periuta cu peri moi sau una hidrosonica avand tehnologie inovatoare, care sa ofere dintilor si gingiilor o curatare profesionala, acasa.  

Citeste si: Periuta de dinti electrica vs periuta de dinti clasica - avantaje, dezavantaje

Periuta Hydrosonic PRO de la Curaprox poate oferi solutia! Capetele cu peri octogonali curata chiar si in cele mai dificile locuri, gratie tehnologiei inovatoare - inclinatia CURACURVE®. Perii de CUREN® ofera o igienizare perfecta si eficienta, fiind un ajutor ideal chiar si in cazul gingivitelor, parodontozei sau al periimplantitei.

???? Vezi oferta noastra pentru periuta electrica Curaprox Hydrosonic PRO

De asemenea, consultul stomatologic regulat este important pentru evaluarea sanatatii danturii. In cadrul unei evaluari corecte, medicul poate observa daca este necesara eliminarea depunerilor de tartru printr-un procedeu numit detartraj - bacteriile de la suprafata dintelui si de sub gingie sunt indepartate utilizand instrumentar stomatologic sau un dispozitiv cu ultrasunete. 

Un alt pas prin care boala poate fi prevenita este ca ea sa fie tratata inca din faza incipienta, adica atunci cand pacientul manifesta primele simptome specifice gingivitei. Acestea pot fi:

inflamarea gingiei;

sangerari care apar in urma periajului sau a folosirii atei dentare;

dureri usoare si stari de disconfort la nivelul gingiei - pentru ameliorarea disconfortului provocat de inflamatiile dentare, pacientii pot folosi pastele de dinti desensibilizante, care contin substante active ce pot stimula procese precum remineralizarea; 

Pasta de dinti Caries Biosmalto este special conceputa,pentru a preveni sensibilitatea dentara, datorita celor trei substante functionale, inovatoare, bazate pe materiale biomimetice, biocompatibile si bioactive, ce contribuie la repararea si remineralizarea smaltului si a dentinei.

Vezi oferta noastra pentru pasta de dinti pentru remineralizare Curasept Biosmalt 

schimbarea culorii gingiei - gingiile sanatoase au o culoare roz pal, insa la o persoana care se confrunta cu gingivita, acestea vor capata o nuanta rosie albastruie; 

senzatia de disconfort la contactul cu alimente dulci, foarte reci sau foarte calde.

Dupa instalarea tartrului, simptomele parodontozei isi fac simtita prezenta tot mai mult, prin manifestari precum:

dureri la mestecarea alimentelor;

aparitia infectiilor;

aparitia pungilor parodontale (abcese) - acestea contin puroi, tartru, placa bacteriana si, in functie de adancimea lor, se poate stabili stadiul bolii. Daca adancimea este de peste 3 mm, putem vorbi de parodontita intr-un stadiu avansat;

gingiile se retrag - dintii incep sa se miste, ca urmare a inflamatiei urmate de retragerea gingiilor si de expunerea radacinii dintilor;

respiratia urat mirositoare, chiar si dupa o igiena orala corespunzatoare. 

Aceste simptome anunta faza avansata a parodontozei si ideal este sa se ia masuri inainte de aparitia acestora. 

Diagnostic si tratament

parodontoza

Sangerarile gingivale la periaj, inflamarea gingiilor, durerile si starile de disconfort la nivelul gingiei nu sunt doar simptome, ci si motivele care ar trebui sa determine orice pacient sa se prezinte la medicul stomatolog. Depistata la timp, afectiunea este mult mai usor de tratat decat in fazele avansate.  

De regula, diagnosticul de parodontoza este simplu de identificat si se bazeaza pe un examen stomatologic in cadrul caruia medicul dentist stabileste starea de sanatate a tesutului gingival, in functie de existenta placii dentare si a tartrului, dar si folosind o sonda parodontala. Acest instrument este introdus in canalul dintre gingii si dinti, iar adancimea lui ii ofera medicului datele necesare pentru stabilirea stadiului in care se afla boala parodontala. 

In functie de stadiul parodontozei, se pot efectua mai multe tratamente: 

In faza incipienta, cum sunt cazurile de gingivita, se recomanda eliminarea factorilor care au adus la aparitia bolii. Tratamentul consta in indepartarea placii bacteriene si a tartrului, printr-un detartraj si un periaj profesional, care trebuie completate de o igiena orala adecvata. In cazul infectiilor, medicul poate recomanda folosirea de antibiotice si antibacteriene, care sa curete in profunzime cavitatea orala. De asemenea, pe langa eliminarea tartrului, se poate apela si la netezirea radiculara pentru reducerea depunerii ulterioare a acestuia. 

In fazele mai avansate ale bolii, se poate vorbi despre un tratament de durata, efectuat in mai multi pasi. Terapia cu laser este una dintre solutiile disponibile, ce are ca efect tratarea infectiei si diminuarea pungilor parodontale formate la nivelul tesutului. 

Tratamentul chirurgical in cazul parodontozei 

parodontoza

In formele severe de imbolnavire parodontala, se poate recurge si la tratamentul chirurgical. Acesta poate fi efectuat prin mai multe tipuri de proceduri:

grefa gingivala - tesutul deteriorat in urma traumelor cauzate de boala parodontala trebuie inlocuit, pentru a diminua riscul pierderii si retragerii gingiei. De regula, pentru a acoperi defectele cauzate de boala parodontala, se folosec grefe gingivale. Ele sunt folosite in spatiul in care sunt necesare, fiind recoltate din zona molarului de minte sau din cea a premolarului, pe partea din interior;

grefa de os se foloseste atunci cand boala a distrus osul din jurul radacinii dintelui; 

operatia cu lambou - este o procedura chirurgicala invaziva, prin care se efectueaza mici incizii in gingie, astfel incat o portiune a tesutului gingival poate fi ridicat. Prin aceasta interventie, se urmaresc eliminarea pungii parodontale si regenerarea ligamentului parodontal.

Chiar daca exista tratamente si solutii eficiente pentru diminuarea riscurilor bolii parodontale, cel mai indicat este sa o prevenim. Periajul corect al dintilor, folosirea zilnica a atei dentare si a apei de gura, vizitele regulate la cabinetul stomatologic si un stil de viata echilibrat sunt cateva dintre modalitatile prin care ne putem mentine sanatatea dentara mult timp.

Sursa foto: Shutterstock

13.01.2021 Postat de Echipa Dentamerica Distribution

Postări Recente