null

Tot ce trebuie sa stii despre aparatele dentare

Semne care arata ca ai nevoie de un aparat dentar

In principal, aparatul dentar are rolul de a corecta anomalii dento-maxilare care apar pe arcadele dentare cu dinti definitivi. El functioneaza prin aplicarea unor presiuni constante pe dinti, intr-o directie dorita, in cursul unei perioade de timp. Pentru a apropia sau a pune in miscare dintii, este nevoie de anumite componente, care difera in functie de tipul aparatului dentar. De exemplu, in cazul aparatului dentar fix, este nevoie de bracketi (reprezinta partea pasiva, fiind o componenta prefabricata si care se lipeste cu ajutorul unui adeziv special pe suprafata dinilor), dar si de partea activa a aparatului fix, arcul (poate fi de diferite marimi, forme si sectiuni). Printre anomaliile corectate prin purtarea aparatului dentar se numara: dintii strambi, cei inghesuiti si diastema („strungareata” sau spatiul dintre dinti). 

Dintii strambi si cei inghesuiti 

Daca, la o simpla privire in oglinda, ai observat ca dintii tai sunt rotiti fata de axul lor normal, sunt strambi, inghesuiti, este posibil sa fie nevoie sa porti aparat dentar, pentru a remedia aceste probleme. O astfel de dantura este dificil de curatat si in timp, dintii pot fi afectati de carii sau probleme gingivale greu de tratat.

Muscatura anormala 

Atunci cand musti, dintii superiori trebuie sa fie pozitionati usor in fata si peste cei  inferiori. In cazul in care dintii superiori si inferiori nu se ating pe toata lungimea arcadelor dentare, atunci cand musti, sau daca dintii superiori acopera mai mult de jumatate din inaltimea celor inferiori, este posibil sa fie nevoie de un aparat dentar care sa corecteze problema.

Alimentatia si igiena orala joaca un rol esential

Este important de stiut faptul ca purtarea aparatului dentar presupune o atentie sporita din partea pacientului, atat in ceea ce priveste igiena orala, cat si alimentatia. Cea mai buna solutie este sa ceri sfatul medicului ortodont, care iti poate recomanda periutele si accesoriile potrivite pentru curatarea dintilor si a aparatului dentar. De asemenea, este important sa respecti cele trei principii ale igienei orale: in primul rand, aceasta trebuie sa fie continua, adica intre periaje sa nu existe o perioada mai lunga de 24 de ore si sa fie corect efectuata si completa. Un periaj complet cuprinde atat folosirea unei periute speciale, cat si utilizarea atei dentare si, preferabil, a apei de gura. In plus, exista doua accesorii care iti pot usura munca si te pot ajuta sa iti mentii dantura impecabila pe tot parcursul perioadei in care poti aparatul ortodontic:

Dusuri Bucale Waterpik - pe site-ul nostru, gasesti unele dintre cele mai avansate modele. Avantajul dusurilor bucale este ca te ajuta sa cureti eficient spatiile interdentare, iti asigura o eficienta maxima in indepartarea placii dentare si stimuleaza circulatia la nivelul gingiilor, permitand curatarea minutioasa a tuturor zonelor.

Descopera intreaga gama de Dusuri Bucale Waterpik

Periuta electrica, gama Curaprox - spre deosebire de variantele clasice, manuale, periuta electrica poate efectua pana la 42.000 de miscari de perie pe minut, ceea ce inseamna un periaj mult mai eficient. 

Pe langa atentia acordata igienei orale, importanta este si alimentatia. Este bine sa eviti alimentele care ar putea deteriora bracketii sau celelalte elemente ale aparatului dentar: alimentele tari, crocante, precum nucile, semintele, popcornul, blatul de pizza crocant, fructele sau legumele tari (morcovii, telina, merele), care necesita multa forta pentru a le musca. Alimentele lipicioase, precum guma de mestecat sau caramelele se pot prinde de aparatul dentar, ceea ce poate duce la o vizita suplimentara la cabinetul stomatologic.

Citeste si: Periuta de dinti electrica vs periuta de dinti clasica - avantaje, dezavantaje

Tipuri de aparate dentare

In functie de problema ortodontica, medicul va recomanda pacientului  varianta potrivita nevoilor sale. In prezent, exista mai multe tehnologii la care se poate apela. Aparatele ortodontice se clasifica in trei mari categorii:

Aparate dentare mobile 

Sunt usor de curatat, se pot scoate din gura, au un cost redus, sunt confortabil de purtat si nu sunt foarte vizibile. Acestea ajuta la remedierea unor anomalii dentare usoare, fiind folosite in special in cazul copiilor. 

Aparate dentare fixe

Sunt cele mai utilizate si totodata, sunt printre cele mai eficiente modele ( au o actiune continua de corectare, 24 de ore din 24). Se poate apela la ele atunci cand vine vorba de tratamente complexe, de lunga durata, care imbunatatesc estetica dentara, dar si functionalitatea si sanatatea dintilor. In functie de designul si materialul din care sunt confectionate, aparatele dentare fixe pot fi: metalice, transparente-safir, ceramice si linguale. 

Aparate dentare tip gutiera

Sunt invizibile, pot indrepta dintii, sunt o alternativa a aparatelor dentare fixe, dar, spre deosebire de acestea, aparatele dentare tip gutiera nu contin bracketuri sau sarme si pot fi folosite in cazul problemelor dentare care necesita mici corectii de aliniere a dintilor. 

La ce varsta poti purta aparat dentar

Teoretic, niciodata nu este tarziu ca problemele dentare  sa fie corectate prin  tratamente  ortodontice. Este indicat insa, sa se depisteze  aceasta   problema  la varste fragede . In urma examinarii unui medic specialist  se  va putea stabili diagnosticul  corect  si tratamentul  care trebuie  aplicat. Asemenea copiilor si adultii isi pot remodela dintii . Aceste tratamente  difera in functie de varsta, de severitatea anomaliei  si de starea dintilor.

Cat timp trebuie purtat un aparat dentar 

Perioada de tratament difera in functie de caz, medicul ortodont este cel care  va indica tratamentul si durata sa, dar  totul  va depinde  si de modul in care pacientul va respecta recomandarile  medicului legate de  control, alimentatie si  igiena orala.  

Desi tratamentul poate dura cativa ani, purtarea unui aparat ortodontic iti poate reda zambetul frumos pe care ti l-ai dorit dintotdeauna si imbunatatii starea de sanatate.

Sursa foto: Shutterstock

11.01.2021 Postat de Echipa Dentamerica Distribution

Postări Recente