• Produs
  • Cantitate in coș
  • Cantitate
  • Preț
  • Subtotal
  • Total: articole /

Adauga produsele in coș

Întrebări frecvente despre produsele de albire

Produsele de albire redau strălucirea dinților acționând asupra petelor de pe smalțul natural. Mai jos găsești răspunsuri scurte la cele mai frecvente întrebări despre alegere, frecvență și utilizarea lor în siguranță.

Cum aleg pasta de dinți de albire în funcție de nevoile mele de igienă orală?

Alege produsul de albire în funcție de sensibilitatea ta și de intensitatea dorită: o pastă de albire cu enzime sau xilitol este potrivită pentru întreținerea zilnică blândă, iar pentru gingii sensibile există paste de albire dedicate, precum Yotuel Pharma. Pentru un efect mai accentuat, poți opta pentru geluri, stick-uri sau benzi.

Înainte de a lua în calcul albirea dentară, este important ca eventualele probleme dentare, gingivale sau parodontale să fie rezolvate, acordând prioritate tratamentului acestora înaintea procedurilor estetice. De asemenea, dinții trebuie să fie foarte bine curățați înainte de albire, deoarece produsele de albire nu penetrează tartrul și placa bacteriană. Îndepărtarea acestora permite o acțiune cât mai uniformă a produsului de albire și un rezultat estetic corespunzător. 

Cât de des trebuie să folosesc produsele de albire și în cât timp pot observa o schimbare vizibilă a nuanței dinților?

Frecvența depinde de tipul de produs: pastele și apa de gură de albire se folosesc zilnic, ca parte din rutina obișnuită, în timp ce gelurile în gutiere, stick-urile și benzile se aplică în cure scurte, conform instrucțiunilor fiecărui produs.

O schimbare vizibilă a nuanței apare, de regulă, în intervalul de la câteva zile la câteva săptămâni, în funcție de produsul ales și de pigmentarea inițială. Rezultatele se mențin mai bine cu o igienă orală constantă.

Pot folosi aceste produse de albire orală dacă port aparat dentar sau implanturi dentare?

Produsele de albire acționează doar asupra smalțului natural, așa că nu modifică nuanța lucrărilor dentare precum coroanele, fațetele, obturațiile sau a dinților pe implant. Din acest motiv, pot apărea diferențe de culoare între dinții naturali și cei cu lucrări.

Dacă porți aparat dentar fix, albirea este indicată după finalizarea tratamentului, pentru o nuanță uniformă. În toate aceste situații, recomandarea medicului stomatolog te ajută să alegi momentul și produsul potrivit.